vineri, 20 noiembrie 2015

jurnale si albume foto handmade

In ultimele saptamani, am mai creat un album foto, pictat manual pe panza, folosind culori acrilice, jurnale cu foi invechite si planner.

pentru pret si mai multe poze, puteti vizita pagina mea de Fb. https://www.facebook.com/mioratiudrawing/?ref=hl


cel din stanga e albumul foto, cel din dreapta, poate fi album, jurnal de calatorie, planner...are coperta manual texturata si pictata, ca sa imite pielea.

joi, 5 noiembrie 2015

marți, 11 august 2015

Portretul surorii mele


Am terminat o alta ilustratie inceputa acum cateva luni. Am folosit si la acesta acuarela, desi vreau sa imi cumpar ceva culori acuarela pentru artisti.

Acesta a fost portretul pe care l-am pictat fara sa simt durerile de spate sau oboseala. :)

Imi iubesc sora si ma simt binecuvantata ca am avut sansa ca sa nu cresc singura, legatura care s-a format de-a lungul anilor intre noi e unica. Din cauza aceasta m-am bucurat cand am aflat ca voi avea o fetita, iar apoi inca una, imi doresc ca ele sa ajunga sa simta una pt cealalta in felul in care eu si sora mea simtim una pt alta.

Nu am inteles niciodata rivalitatea dintre frati, sau gelozia, sau cautarea de noi prieteni carora sa te destainui, cand cel mai bun prieten e langa tine. :) Va indemn pe cei care inca mai aveti fratii/surorile langa voi, sa pretuiti relatia cu ei si sa va bucurati de ei, cat timp mai locuiti impreuna.

Acum sa ne intoarcem la ilustratie, ca de obicei, mainile sunt cosmarul meu, de data aceasta nici nu m-am straduit sa ma chinui...sau asa ceva. :D Insa per ansamblu sunt multumita de cum mi-a iesit, tinand cont ca am avut si ''ajutoare''. Dupa ce l-am terminat am observat ca pe dragul meu cumnat l-am facut trist, cand de fapt trebuia doar sa il fac ca il deranjeaza soarele, insa el e primul barbat ilustrat, asa ca am avut mari emotii.

Mai am inca 3 schite incepute, iar dupa ce le termin, mi-am propus sa incep sa imi ilustre cartea. :)

O saptamana frumoasa va doresc! :)

marți, 28 iulie 2015

Ilustratie in acuarela



Am reusit sa termin o noua ilustratie, de data aceasta am folosit culori acuarela, de mult am vrut sa le incerc, deoarece nu eram in totalitate multumita de cum se comportau acrilicele pe hartie. :)

In lipsa altor culori mai bune, le-am folosit pe cele ale fetelor, care sunt Faber Castell, si m-am minunat de cat de repede pot sa obtin rezultatul dorit cu aceste culori.

Ma gandesc sa imi cumpari culorile din seria  aceasta. 
Daca aveti recomandari de culori acuarela, va rog sa ma sfatuiti.

O zi senina si plina de culoare va doresc! 

vineri, 17 iulie 2015

Quick illustration with acrylics



Am folosit ca de obicei, culori acrilice pt aceasta ilustratie, insa am probleme cu hartia, care e subtire si e special conceputa pt schite, asa ca va trebui sa imi iau un caiet cu hartii mai groase, altfel atunci cand ajung sa pun culorile pe schita, incep sa imi pierd rabdarea, pt ca incepe sa se subtieze si sa nu se comporte cum ar trebui. :)

Mai am cateva schite pe care vreau sa le finalizez, iar restul sper sa reusesc sa le fac pe hartie mai groasa.

miercuri, 10 iunie 2015

Ce am mai pictat

 -regasirea-

Nu am mai postat de ceva timp pe blog, insa nu pentru ca am incetat sa pictez, ci pentru ca timpul nu mi-a mai permis sa imi adun gandurile si sa le scriu aici. Nu imi place sa scriu pe fuga, insa de multe ori nu am alta optiune.

Acestea sunt ultimele lucrari pictate, imi sunt tare dragi, mi se insenineaza fata cand ma uit la ele, si nu pt ca ma mandresc cu ele sau mi se par opere de arta, ci pentru felul in care imi aduc aminte ca m-am simtit cand le-am pictat. Pictez atunci cand simt nevoia sa ma eliberez, cand simt ca mi s-a umplut paharul cu grijile cotidiene si am nevoie sa ma destind, sa merg intr-o vacanta, ar spune altii. :) Vacanta mea e pictatul, l-as alege daca as putea sa stau singura acasa o saptamana si sa fac doar asta. :)

Regret timpul pierdut, cand eram singura si .....mai tanara:)), regret ca nu am investit in ceea ce imi placea, regret ca l-am dat persoanelor si ca doream sa fiu placuta si validata de ei/ele. 

Nu va pierdeti timpul cat il mai aveti, inainte sa va intemeiati o familie cu oameni sau relatii din cauza carora nu puteti creste, ori care va provoaca suferinta si tristete cand va ganditi la ei. Inchideti usa si mergeti mai departe, viata e prea pretioasa, pt a pierde clipe suferind din cauza unora.

Faceti acum ceea ce va place, si ce stiti sa faceti cel mai bine, iar roadele se vor vedea mai tarziu.

 


 -portret Oana-
De cand am vazut-o pe Oana, pt prima data, mi-a fost drag chipul ei.

 - cerul, intoarcere catre Creator-


Lucrez la un tablou care are o semnificatie aparte pentru mine, asa ca astept sa il duc la bun sfarsit si sa ma pot bucura cu el impreuna cu voi.



luni, 2 martie 2015

Autoportret


Al doilea autoportret, acesta e dupa o poza mai veche de acum cativa ani...dupa ce l-am terminat, am intrebat-o pe A. daca seamana cu mine, cand aveam parul lung...si mi-a raspuns ca da, doar ca '' erai trista''.

Am avut confirmarea de la ea ca am surprins emotia, sentimentele in tabloul meu. Cred ca de acum inainte ea va fi criticul meu, imi place felul in care descrie lucrurile si gaseste asemanari in forme nedefinite. 
:)

marți, 24 februarie 2015

Portret cu iubire


Un alt portret pe hartie, dupa inca cinci, sper sa fiu pregatita sa pictez primul pe panza.

Nu am reusit sa fac mana de jos, asa ca mi-am dat timp sa studiez un pic problema si sa o fac cand ma simt pregatita.


joi, 19 februarie 2015

Din trecut



Urmatoarele tablouri pe care le voi face, doresc sa fie niste portrete, nu am pictat pana acum portrete, asa ca va fi o experienta noua pentru mine.

duminică, 8 februarie 2015

Iarna in padure

Format A3, culori acrilice pe panza.


Am fost in padure la prima zapada si mi-a placut atat de mult cerul si padurea, cum se vedea de la inaltimea fetitei mele, incat am facut o poza si mi-am propus sa fac un tablou dupa ea.


Dadea un farmec aparte cerul senin in forma unei inimi, arata ca si cum era o porta dincolo de nori.



miercuri, 21 ianuarie 2015

SOLIDARITATE sau cum sa stai langa cineva cand e nevoie


Am reusit sa termin si tabloul la care am inceput sa lucrez de cateva luni, sunt foarte bucuroasa de fiecare data cand termin ceea ce incep sa fac. Am invatat sa am rabdare din cauza timpului scurt pe care il am sa pictez, si sa nu ma dezamagesc daca desenul, pictura, ilustratia e de cateva luni doar in faza incipienta.

Nu m-am gandit la o semnificatie anume a tabloului cand am inceput sa il pictez, insa pe masura ce si-a schimbat forma, am inceput sa ma atasez de el si sa imi transmita un mesaj.


joi, 8 ianuarie 2015

FRANTURI - peisaj marin


Am folosit culori acrilice pe panza. Tabloul acesta a fost o provocare pentru mine, pictat fiind pentru cineva drag, am avut emotii ca nu va iesi asa cum se asteapta...am vrut sa nu fie o dezamagire.



Am stiut exact ce doreste sa vada si am mers strict in directia aceea, insa in general ma surprind si las ca totul sa curga natural , fara sa ma ingradesc cu anumite reguli sau planuri, de obicei daca un tablou imi ia mai multe zile, saptamani, e foarte probabil ca imaginea initiala pe care am avut-o despre cum va arata el la final, sa se schimbe de 3, 4 ori. 



ALBASTRU OCEANIC


                                                         45x60 culori acrilice pe panza de bumbac     


Primul tablou terminat din seria celor 12. 
Mi-am propus sa experimentez tehnici noi si sa creez ceva deosebit anul acesta.


                                                                                Detaliu